Eroul Marii Uniri din familia noastră. Povestea Regimentului 10 Vânători Tulcea
În ultima vreme m-am gândit tot mai des la cât de importantă este Marea Unire și la sacrificiul uriaș făcut de cei care au luptat pentru împlinirea ei. De fiecare dată când sărbătorim Ziua Națională, vorbim despre marile evenimente și despre personalitățile care au schimbat cursul istoriei. Mai rar ne oprim însă asupra oamenilor obișnuiți care au făcut posibilă România de astăzi.
Poate că unul dintre motivele pentru care memoria lor s-a estompat este trecerea timpului. In multe familii, poveștile eroilor au fost uitate, fotografiile s-au pierdut, iar numele lor au rămas doar pe câte un document vechi sau într-o amintire transmisă din generație în generație. Cu fiecare an care trece, legătura cu trecutul devine mai fragilă.
Și totuși, ei au existat.
Au avut un chip, o familie, vise și temeri la fel ca noi. Au lăsat în urmă părinți, soții și copii și au plecat să lupte pentru țară fără să știe dacă se vor mai întoarce vreodată acasă.
Cred că este important să le spunem copiilor noștri aceste povești. Istoria este mai ușor de înțeles atunci când vorbește despre oameni reali, nu doar despre date și evenimente. Iar atunci când le putem arăta și o fotografie a unui soldat care a trăit acele vremuri, trecutul devine brusc mai apropiat și mai ușor de înțeles. Ne atinge altfel sufletele!
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase moduri prin care putem păstra vie memoria celor care au luptat pentru România: să le redăm chipul și povestea.
Tocmai de aceea, în acest articol (Eroul Marii Uniri din familia noastră. Povestea Regimentului 10 Vânători Tulcea)voi publica și fotografii cu stră-străbunicul fiului meu, Gheorghe Popa din Isaccea, ofițer al Regimentului 10 Vânători Tulcea.
Omul din spatele uniformei
Pentru familia noastră, Regimentul 10 Vânători nu este doar o pagină din istorie. El are chipul lui Gheorghe Popa.
Născut la Isaccea, acesta a servit ca sublocotenent în Regimentul 10 Vânători în timpul Primului Război Mondial. A luptat pe front alături de camarazii săi și a fost rănit de trei ori.
De fiecare dată a ajuns în spitalele militare de campanie unde îi vizita și îi îngrijea moral însăși Regina Maria, supranumită mai târziu „Mama Răniților”. În familie s-a păstrat o întâmplare povestită ani la rând de urmașii săi. După cea de-a treia rană, pentru că el se reîntorcea pe front cu înverșunare, Regina Maria l-ar fi recunoscut și i-ar fi spus cu afecțiune:
„Dacă te mai prind pe front, vorbesc personal cu Regele să te dea afară din armată!”
Dincolo de zâmbetul pe care îl stârnește această amintire, ea vorbește despre curajul soldaților români și despre legătura specială pe care Regina Maria a avut-o cu cei care luptau pentru țară.
Războiul și-a lăsat amprenta asupra vieții sale. Din cauza rănilor suferite, unul dintre picioare a rămas mai scurt decât celălalt cu câțiva milimetri. Potrivit amintirilor fiicei sale, era nevoit să poarte un ham din piele atașat piciorului pentru a putea merge mai ușor.
După război a lucrat o perioadă la Ministerul de Război, iar mai târziu s-a pensionat cu gradul de locotenent invalid. A purtat însă toată viața urmele conflictului prin care trecuse.
Pentru familia noastră, el este dovada că istoria nu este alcătuită doar din nume celebre și mari conducători. Ea este construită și de oameni obișnuiți, care au avut puterea de a face sacrificii extraordinare.
Istoria Regimentului 10 Vânători Tulcea
Istoria Regimentului 10 Vânători este povestea uneia dintre cele mai curajoase unități ale Armatei Române. Pornit ca un batalion aflat în garnizoana Tulcea, regimentul avea să lupte în unele dintre cele mai importante bătălii din Primul Război Mondial și să contribuie la apărarea României Mari.
Înființarea: veghetorii Dunării (1913)
Originile regimentului se află în anul 1913, când a fost înființat Batalionul 10 Vânători, având garnizoana de pace în orașul Tulcea.
Ca unitate de vânători, adică infanterie ușoară de elită, militarii săi aveau misiunea de a supraveghea și apăra Delta Dunării și frontiera dunăreană, una dintre cele mai importante zone strategice ale României.
Intrarea în Primul Război Mondial (1916)
La mobilizarea generală din 14/27 august 1916, Batalionul 10 Vânători s-a extins și a devenit oficial Regimentul 10 Vânători. Acesta a fost încadrat în Divizia 10 Infanterie și comandat de locotenent-colonelul Petre Lolescu.
Primele luni de război au fost extrem de dificile. Regimentul a participat la luptele din Dobrogea și la operațiile desfășurate în cadrul Diviziei 10 Infanterie. Ca multe alte unități românești, a trecut prin retragerile dramatice ale anului 1916, reorganizându-se ulterior în Moldova.
Anul de glorie: 1917 și spiritul „Pe aici nu se trece!”
Vara anului 1917 a fost momentul în care Armata Română și-a demonstrat întreaga valoare.
În timp ce soarta țării depindea de rezistența frontului din Moldova, soldații Regimentului 10 Vânători s-au aflat în prima linie a luptelor. Alături de alte unități românești, au contribuit la rezistența eroică ce avea să intre în memoria colectivă sub deviza:
„Pe aici nu se trece!”
Regimentul s-a remarcat în special în luptele din zona Mărășești-Panciu-Chicera, unde soldații săi au respins atacurile inamice și au demonstrat un curaj excepțional.
Pentru vitejia dovedită în campaniile din 1916-1917, Drapelul de Luptă al Regimentului 10 Vânători a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, cea mai înaltă distincție militară de război acordată de statul român.
Apărarea României Mari (1918-1920)
După încetarea ostilităților de pe frontul principal, Regimentul 10 Vânători și-a continuat misiunea.
În perioada 1918-1920 a făcut parte din Brigada 4 Vânători, alături de Regimentul 9 Vânători, participând la operațiunile militare desfășurate pentru apărarea frontierelor noului stat român.
Militarii regimentului au luptat în campania din Ungaria și au contribuit la consolidarea actului Marii Uniri, pentru care atât de mulți români își sacrificaseră deja viața.
Perioada interbelică: un simbol al Tulcei
După război, Regimentul 10 Vânători s-a întors la Tulcea și a redevenit una dintre instituțiile reprezentative ale orașului.
Cazarma sa, cunoscută sub numele de Cazarma Golescu, era un reper important al comunității locale. Regimentul a rămas un simbol al sacrificiului făcut de dobrogeni în timpul războiului și al tradițiilor militare ale regiunii.
Al Doilea Război Mondial și sfârșitul regimentului
Regimentul 10 Vânători a fost mobilizat din nou în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Militarii săi au participat la campaniile din Est, inclusiv la luptele din Basarabia și la operațiunile din zona Odesei.
După război, reorganizarea armatei române sub influența regimului comunist a dus la desființarea treptată a multor unități cu tradiții îndelungate. Printre acestea s-a numărat și Regimentul 10 Vânători.
Deși a dispărut din structurile armatei, amintirea sa a rămas vie prin veteranii care au luptat sub drapelul său, prin documentele istorice și prin familiile care au continuat să transmită mai departe poveștile acestora.
De ce spun această poveste?
Atunci când vorbim despre Marea Unire, ne gândim la regi, politicieni și generali. Ei au avut, fără îndoială, un rol esențial. Dar România Mare nu ar fi existat fără miile de soldați care au luptat pe front.
Gheorghe Popa a fost unul dintre ei.
Rănit de trei ori. Decorat de viață cu cicatrici pe care le-a purtat până la sfârșit. Un om care s-a întors acasă și a continuat să-și trăiască viața în liniște, fără să ceară recunoștință.
Stră-străbunicul a murit în anul 1933, însă fotografia lui și povestea lui reprezintă pentru fiul meu o lecție de istorie mult mai puternică decât orice lecție din manual.
Pentru că istoria devine reală atunci când poartă un nume, un chip și o poveste.
Iar poate că fiecare familie din România are un astfel de erou care așteaptă să fie redescoperit.❤️
Am conceput o fișă de lucru special pentru acest tip de activitate.
Comentarii